Adriana Cocic

mama calatoare, singurul jurnalist specializat pe calatorii din Romania

Trofee de prin calatorii adunate

25

Majoritatea lucrurilor pe care le aduc din călătorii sunt așezate, la vedere, în cele două biblioteci identice din micuța noastră sufragerie. Magneții sunt pe frigider. Ginja și vinurile în cămară. Însă mai e ceva ce aduc din unele călătorii. Trofeele. Cele mai importante, dacă mă întrebați pe mine.

Așa că astăzi nu vreau să vă vorbesc despre:
* raftul întreg dedicat ghidurilor de călătorie, hărților și broșurilor faine pescuite de pe drum

* colțișorul cu cărți despre călătorii, lipit de colțișorul cu romanele mele preferate

* ușa frigiderului, plină cu magneții atât de dragi celor care călătoresc hai hui (da, și mie îmi sunt dragi și știu o grămadă de călători care aduc de prin fiecare colț al lumii câte un magnet)

* jurnalul la care am meșterit de mai multe ori, dar niciodată n-am reușit să-l termin. Nici măcar n-am ajuns la jumătatea unei călătorii cu el.

* cele două cutii în care țin materialele pentru jurnalul de călătorie și măgărușul care le păzește

Da, toate astea se găsesc în casă mea de om pasionat de călătorii. Și sunt convinsă că se găsesc în casele multor oameni care au aceeași pasiune. Însă, așa cum vă ziceam, nu vreau să vă vorbesc despre ele mai mult decât am făcut-o deja.

Astăzi vreau să vă povestesc despre trofeele mele aduse din călătorii. Despre două dintre ele, pentru care am o dovadă fizică :)

2008. Egipt. Sunt în magazinul unui atelier de sculptură în piatră. Super mega turistic. Doar eram cu autocarul și oprirea era trecută în program. Și pe lângă autocarul meu, mai erau alte câteva. Îmi cad ochii pe o piramidă. Dragoste la prima vedere. O vreau, dar urăsc să negociez. Nu știu cum se face asta, mi-e rușine. Prefer să dau o căruță de bani decât să negociez. În momentul ăsta nu-i am, dar vreau piramida. Unul dintre abilii vânzători vede că-mi place. Se vede de la o poștă, că doar stau de câteva minute în fața ei. Se apropie de mine. Inima îmi bate mai tare. Mă întreabă dacă poate să mă ajute cu ceva. Pot să renunț la piramidă, să-i zic că nu și să ies. Sau pot să-l întreb cât costă și să mă târguiesc. Plec. Gândul îmi rămâne la semnele frumos sculptate. La culori. În cinci minute pleacă autocarul. Mă întorc în magazin, iau piramidă-n mână și-l întreb cât costă. Sunt crispată, mă simt de parcă aș avea un băț în fund. Cu ușoare tremururi în voce reușesc să ajung la aproape jumătate din prețul cerut inițial. O cumpăr.

Probabil că am dat de două ori mai mult pe ea decât valora de fapt, dar pentru mine valorează infinit mai mult. Și stă la loc de cinste în bibliotecă. E trofeul meu în bătălia cu frică.

2012. Copenhaga. Sunt în al doilea cel mai vechi parc de distracții din lume. Am în față cel mai vechi roller coaster care e încă în stare funcțională din Europa. Și sunt însărcinată în patru luni. A, da, și în viața mea nu m-am dat într-un roller coaster. Mă ia cu amețeală doar când mă uit la ele. La cele mai blânde dintre ele. Îmi tremură picioarele doar la gândul că aș putea să mă urc într-unul. Dar acum simt o atracție inexplicabilă pentru “Rutschebanen”. Din 1914 oamenii se dau în el și n-au pățit nimic. Gata, mă dau. Bogdan face ochii mari. A trăit s-o vadă și pe asta. Hai mai repede, până nu mă răzgândesc. Mă urc într-un vagon. Pornește. Parcă nu-i așa de rău. Și era printre puținele distracții permise femeilor gravide. Așa că… Aaaaa, mamiiiiiiii. Cine, cine, cine m-a pus să mă urc într-un roller coaster?! De ce nu se mai termină o dată? Am stomacul în gât și inimă dă să-mi sară din piept. Închid ochii și tip. După care se termină. Mă dau jos din el tremurând toată. Îl văd pe Bogdan super încântat. I-a plăcut. Eu nu mă mai urc în viața mea în așa ceva!

Câteva zile mai târziu, în Legoland, eram într-unul mult mai înalt și mai extrem. Fața la fel de disperată. De fapt tot corpul trădează asta.

Daaar, am cele două poze la loc de cinste. M-am luat la trântă cu frica și am învins. De două ori chiar.

Poate că n-ar trebui să le etalez așa. Până la urmă schimbările pe care le-au adus victoriile astea le port în mine, zi de zi. Am plecat la drum o persoană și m-am întors alta. Puțin mai bună, puțin mai puțin limitată de frică. Însă le țin, totuși, la vedere. Pentru că îmi aduc aminte de senzația genială pe care o am după ce trec prin foc și sabie. Și mă inspiră să aduc noi și noi trofee din călătorii. Despre care o să vă tot vorbesc.

Însă până atunci vă întreb pe voi: cu ce trofee vă mândriți?

Acest articol face parte din seria de articole dedicate amintirilor dragi și suvenirurilor aduse din călătorii scrise de unii dintre cei mai buni bloggeri de travel din România. Vă invit, deci să citiți și articolele scrise de:
Cezar, Larisa, Anda, Anca, Rose, Anca, Ovidiu, Alice, Sorin, Bia, Elena, Andrei, Lucian, Tomata cu scufita, Diana

25 Comments

  1. Larisa

    Wow! Cati magneti! Si mie imi sunt dragi. Am cativa cumparati de mine si vreo cativa daruiti de prieteni. Dar in ultima vreme nu mi-am mai cumparat, mi-era prea lene sa-i dau jos mereu unul cate unul cand curatam frigiderul :)))

    Reply
    • Adriana

      Da, asta e un mic inconvenient :) Eu am si ramas fara doi dintre magnetii mei preferati in procesul asta. Ma gandeam ca n-ar fi rau sa-mi iau o tablita magnetica, special pentru magneti, pe care sa o montez in dormitor.

      Reply
  2. Bia

    Jurnalul acela e preferatul meu, de multa vreme vreau si eu sa-mi fac unul si crezi ca mi-am facut? Oare o fi tarziu sa incep de anul acesta?
    Cele doua poze “speriate” sunt de mare efect :))

    Reply
    • Adriana

      Niciodata nu e prea tarziu :) Chiar daca al meu are doar cateva pagini completate, mi-e drag sa ma uit in el cand si cand. Si din experienta de pana acum am constatat ca cel mai usor imi e sa ma ocup de el imediat dupa ce ma intorc dintr-o calatorie. Daca trece putin timp nici ca ma mai apuc.

      Reply
  3. Anda

    Clar, cele mai frumoase amintiri sunt fotografiile din montagne-russe:)) Am si eu unele in acest gen facute la roata veche si celebra (nu stiu cum se mai numeste) din Prater, Viena, dar pozele au ramas la mama, ca altfel le puneam si eu pe blog!

    Reply
    • Adriana

      Ce fain! Desi am fost in Viena, n-am ajuns la roata. Ar fi o noua proba de trecut pentru raul meu de inaltime :)

      Reply
  4. catherine

    ah, pozele sunt antologice! bănuiesc că le-aţi obţinut în acelaşi mod cum se practică peste tot, adică la finalul distracţiei ţi le oferă gata printate la un preţ măricel. ;)
    Însă, ca şi voi, şi eu am pe undeva o poză cu figura mea înspăimântată, în timp ce alunecam pe un tobogan imens la ieşirea dintr-o salină pe lângă Salzburg, poză cumpărată numai şi numai de ruşinea de-a nu le rămâne ălora mutra mea caraghioasă… :)

    Reply
    • Adriana

      Da, maricel e putin spus. In Danemarca si cele mai mici preturi sunt maricele pentru noi. Iar astea au fost maricele pentru Danemarca… Dar nu regret niciun eurocent :)

      Banuiesc ca nu vrei sa ne arati si noua poza? ;;) Suna interesant tobogan la iesirea din salina, dar sunt putin confuza avand in minte salinele Slanic si Turda care sunt sub pamant. Cum vine asta?

      Reply
      • catherine

        Adriana, din păcate pozele s-au pierdut pe undeva prin lume :) Despre salină îmi amintesc foarte bine că era un fel de muzeu al exploatării de sare. Intrai la nivelul solului, ca într-o peşteră la baza unui munte, începeai excursia întâi cu un trenuleţ cu vagonete, ceva gen Indiana Jones, apoi pe jos prin câteva galerii, apoi traversai un lăcuşor frumos luminat cu ajutorul unui vaporaş şi la final alegeai între a coborî o mulţime de trepte sau a te da pe toboganul din lemn lustruit pe care ieşeau şi minerii cu sute deani în urmă… Cred că asta e http://www.sallerhof.com/en-attraction-saltmine.htm

        Reply
  5. miky

    acu chiar ca mi pare rau ca nu-s la Bucuresti :)))) mama cate am adunat!
    parca te si vad cu piramida n mana :)))) si eu urasc sa negociez

    Reply
    • Adriana

      Las ca nu-ti merge rau :) Londra vs articol despre ce are un calator prin casa….as face oricand schimb cu tine :P

      Reply
  6. Alexandra Roşu

    OMG, ce tare ai fost la faza cu piramida. Parca ma vedeam pe mine :))
    Cateodata mai am ceva zvacuri, de exemplu inainte de craciun m-am tocmit la brad :))) dar imi iese foarte rar :P Mai ales in romania. In afara oamenii sunt obisnuiti ca lumea se tocmeste si daca nu faci asta chiar li se pare ciudat :))

    Reply
    • Adriana

      Daaa, exact! In Tunisia si Egipt era placerea lor sa se tocmeasca. Ma simteam chiar aiurea.. Ajungeam sa grabesc pasul, disperata, cand vedeam ca se apropie cineva de mine..

      Si asta e unul din motivele pentru care tot aman sa ma duc in Istanbul desi asa as vrea sa-l vizitez. Ce face negociatul din oameni!

      Reply

So, what do you think ?