Pe 9 noiembrie 1989, Günter Schabowski – şeful de partid din Berlinul de Est – declara într-o conferinţă de presă că berlinezii care locuiesc în partea de est a oraşului vor avea dreptul să călătorească în vest. Întrebat de un reporter începând de când se va întâmpla asta, fără să aibă datele necesare, a răspuns: “As far as I know effective immediately, without delay”. Câteva ore mai târziu, toate punctele de trecere dintre Berlinul de Est şi cel de Vest erau luate cu asalt de cetăţenii care voiau să ajungă de cealaltă parte a zidului. Într-un final, soldaţii, depăşiţi numeric şi fără ordine clare de la superiori, au cedat în faţa presiunii mulţimii, berlinezii din est având pentru prima dată în ultimii 28 de ani posibilitatea să treacă fără probleme în Berlinul de Vest.

Tot pe 9 noiembrie, 25 de ani mai târziu, mă aflu în mijlocul mulţimii dintre Piaţa Potsdamer şi Poarta Brandenburg din Berlin. Traseul zidului de odinioară e marcat acum de un şir de baloane albe. Sunt 8000 şi se întind pe o porţiune de 15 kilometri. În dreptul fiecărui balon stă cel puţin un om îmbrăcat într-o geacă verde pe care e scris cu litere albe “Ballon Patron”. De regulă sunt câte doi şi vor fi responsabili de eliberarea baloanelor în aer. Sunt şi tineri, şi bătrâni. Din loc în loc văd familii cu două sau trei generaţii venite special pentru a trimite în văzduh mesajul lor scris de mana, pe un cartonaş albastru, rotund, agăţat de balon.

Îmi atrage atenţia un glas de femeie. O aud spunând, cu accent american, “Let’s just be here, in the moment”. Zâmbesc. Mi se pare o idee bună. Mă uit mai atent la ea. E însoţită de trei bărbaţi, toţi pe la vreo 35-40 de ani. Ei cu doze albe de bere în mână, ea cu o sticlă mare de Evian.

Se face 19:25 şi din depărtare aud urale. Pe cerul bleumarin închis văd primele sfere albe plutind din ce în ce mai sus. Unul câte unul baloanele îşi iau zborul până când eliberarea lor ajunge în dreptul meu. Chiote de bucurie, oooo-uri şi uaaaa-uri. Balonul din dreptul locului in care stau îşi ia zborul. Următorul rămâne pe loc. După el, alte două îşi iau avânt. Balonul buclucaş se încăpăţânează să rămână ataşat de băţ. Mulţimea îşi exprimă mirarea. Patronul începe să scuture băţul, din ce în ce mai agitat. Americanii de lângă noi îi strigă: “You can do it, don’t give up!”. Văd o mână care zgândăre aţa cu care e legat balonul după care alte mişcări ample ale băţului. Mă întreb ce o fi în sufletul neamţului patron de balon. Vecinii noştri din State trec la următoarea placă, printre hohote de râs: “You had one job, one job!”. După mai bine de trei minute de încercări, balonul îşi ia zborul. Mulţimea e în extaz.

***

Aceeaşi poveste, spusă în imagini, cu puţin mai multe detalii:









You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *